Pub 1

Verii Becali


 Moartea Everichiei Becali, mama lui Victor şi a lui Giovanni,

                       a adus probleme de ordin financiar.




Cea mai mare parte a averii fraţilor Becali era trecută pe numele bătrânei, iar acum cei doi ar trebui să facă succesiunea, fapt ce ar putea atrage după sine punerea sub sechestru a unor importante sume de bani.
Averea lui Giovanni Becali este estimată la 55 de milioane de euro, lucru neconfirmat de el. Totuşi, impresarul a acceptat să stea de vorbă cu reporterii despre modul în care s-a îmbogăţit.
"A venit această frumoasă Revoluţie, care ne-a dat nişte terenuri confiscate, banii investiţi erau banii mei din Germania. Eram plecat după 1970, aveam mărci germane. Tata a făcut prima casă din Pipera cu scară interioară. În anii imediat dupa Revoluţie m-am dus să iau terenuri, chiar neamurile mele mi-au vândut pe 5-7 mărci/metru pătrat. Eu am trăit 16 ani în Germania, copiii mei sunt născuţi în Germania. Cu primele mărci am cumpărat terenuri ale neamurilor, care mi le vindeau fiindcă nu aveau bani", a declarat Giovanni Becali, la emisiunea "România în 60 de minute" de la RTV.
Cum o parte importantă a averii era trecută pe numele mamei lui, Giovanni Becali, judecat în Dosarul Transferurilor, are pus sechestru doar pe bunurile trecute pe numele lui:  "Sechestrul este pus pe ce am eu: pe un apartament de două milioane de euro, din Floreasca. Mama noastră este proprietara primelor case pe care le-am făcut cu nişte bani din Germania".
Giovanni Becali susţine că niciodată nu şi-a făcut un bilanţ al averii, dar este pregătit în cazul în care va primi o condamnare în Dosarul Transferurilor. "Niciodată nu am estimat o avere. Dacă o să fiu condamnat o să vă invit să vedeţi averea mea şi o estimaţi dumneavoastră", a mai spus el lao zi după ce mama lui a fost înmormântată.
Everdichi, mama fraţilor Victor şi Ioan Becali a murit înecată, pe 11 iulie, după ce a suferit un accident vascular pe marginea piscinei, au stabilit legiştii, în urma autopsiei.
Ce se întâmplă cu averea?
Potrivit avocaţilor chestionaţi de "Evenimentul zilei", dacă cei doi încearcă să amâne succesiunea, pentru a nu fi sechestrată de judecători, procurorii pot să-i dea în judecată.
Victor şi Giovanni (Ioan) Becali trecuseră pe numele Everdichiei bunurile, banii, dar şi vila din Pipera, pentru că mama era refugiată şi nu plătea impozite.  Tot pe numele mamei cei doi au pus, în ultima lună, peste 4 milioane de euro, bani proveniţi din transferurile jucătorilor Raul Rusescu, Marius Alexe şi Constantin Nica
Acum, însă, sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi fraţi, pus de Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa din 20 mai în "Dosarul transferurilor”, se va răsfrânge şi asupra averii moştenite de la mamă.
Ca să îşi scape averea, cei doi fraţi Becali pot să renunţe, printr-un act notarial, la moştenire, caz în care sora lor poate deveni proprietar. Ei au timp un an de zile să se răzgândească, conform legii.


Sursa: Libertatea.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu